Sponge cake de Florii

     Mâine suntem invitați acasă la o floricică și un floricel, o ocazie numa' bună pentru Victoria Sponge Cake cu noua făină fără gluten, achiziționată ieri. Am optat pentru varianta cu oleacă de cacao și în loc de tradiționala dulceață de căpșuni, am folosit de smochine,yumm! 

Drept urmare, am citit indicațiile de pe pachet, căci nu-s aceleași cantități ca la făina 00, și mi-am pus șorțul de bucătărie.

Ingrediente:

150g zahăr (eu am pus nerafinat, cu toată melasa în el, Muscovado)

150g unt moale

o linguriță de esență de vanilie (eu am pus la ochi)

două ouă (bio sau dacă nu vreți, puneți d'alea de la găini chinuite)

o linguriță praf de copt

trei linguri lapte (de care vreți voi, eu aveam de soia)

150g făină fără gluten (de la Doves Farm, cumpărată de la Ki-Life)

o lingură de cacao (eu am folosit Cacao Bio Maigre de la Destination Premium)

200ml de frișcă lichidă

dulceață (original e decăpșuni, eu am pus de smochine)

Procedeu:

Cuptorul se preîncălzește la 180 de grade Celsius.

Într-un bol încăpător și cu ajutorul unui mixer, ca să nu facem scurtă la mână...se omogenizează untul, esența de vanilie și zahărul. (Îmi aduc aminte cât de importantă mă simțeam în copilărie, când mama îmi trasa această sarcină, punându-mi un prosop de bucătărie pe genunchi, un bol în poală și o lingură de lemn în mâna. Nu trebuia să mă opresc până când compoziția nu devenea de un galben pal și zahărul nu se mai simțea pe lingură. Mândria venea odată cu rezultatul și scurta la mână.) Eh... Eu am trișat și mai mult, am încălzit puțin untul ca să meargă și mai repede, iar datorită zahărului brun, numai galben pal nu mi-a ieșit. Mai degrabă aducea a culoare de turtă dulce. 

Pasul următor constă în adăugarea și încorporarea pe rând a celor două ouă și ulterior, a făinii cu praf de copt & cacao, toate trecute prin sită. Mai trebuie să spun ca astfel evităm cocoloașele?

Am avut ocazia să testez și noile mele tăvi de sandwich de 20 cm, căutate îndelug și achiziționate din Afi Cotroceni - Kitchen shop, un alt magazin unde aș putea pierde câteva ore bune analizând toate gadgeturile. 

În consecință, am împărțit compoziția în cele două tăvi gemene pe care le-am dat la cuptor pentru 20 de minute. Ăsta e un alt avantaj față de tradiționala tavă unică de copt, timpul de coacere e mai scurt, sâc! Ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a tăia strâmb blatul.

Rezultatul îl puteți viziona în poza următoare:

Cât încă sunt călduțe, scoatem blaturile din tăvi și așezăm pe platou de servire unul din cele două blaturi. Ungem cu dulceață de smochine și îl lăsăm așa. Datorită căldurii, dulceața se va topi un pic și va pătrunde în blat. 

Între timp ne punem pe bătut frișca cu ceva zahăr pudră, dar nesemnificativ, ca să nu dăm în diabet. Punem frișca peste dulceață, după care blatul numărul doi deasupra și gata! Mâine urmează the final touch cu un pic de pudră și gata. 

Dar ca să-l fac mai în temă, am ornat cu niște floricele de zahăr din rezerva personală la care țin enorm. Așa arată foarte cute!

Sper să fie bun. Vorba mamei, dacă nu, îl arunc la gunoi. :)

Burgeri de spanac & quinoa

     Știu, știu, am greșit și mă predau... N-am mai scris de o căruță de ani și n-am scuze. Mi-a fost lene...  Sper să-mi fie apreciată sinceritatea și să trecem peste incident. Totuși m-am întors și eu zic să fim bucuroși pentru acest lucru!

     În ultima perioadă n-am mai bucătărit nimic deosebit, așa că nu-mi venea să postez salata de gulii. 

În seara asta am făcut totuși ceva inedit. Am pus de niște burgeri vegani sută la sută, adică fără ou & brânză, și mi-s tare mândră! (a ieșit Banatu' din mine) 

Am găsit rețeta pe net, una dintre zecile de rețete de burgeri vegetali. Ideea a prins contur odată cu  like-ul consortului la o postare de-a soacrei din Makaronia, adică soția tatălui meu. Postarea era o rețetă de chiftele de spanac. Evident că mi-a rămas întipărită pe scoarța cerebrală doleanța de verdețuri sănătoase a masculului Alpha, și uite-mă prinsă în vâltoarea evenimentelor. 

După o zi liberă, am ajuns acasă cu toate cele trebuincioase, pe care le-am pescuit de la Mega Image Eva. Când îmi aduc aminte că de acolo am primit cadou pe la 20 de ani o ie...iar acum se vând de-ale gurii, parcă mă trec fiori. Dar să trecem peste amănunte neimportante!

Ingrediente:

două căni de spanac proaspăt 

două căni de quinoa gătită

o cană mazăre decongelată sau proaspătă

două linguri fulgi de ovăz

doi căței de usturoi

jumătate de linguriță de cumin

jumătate de linguriță de turmeric

jumătate de linguriță de coriandru măcinat

sare după gust (nu și al meu... eu gătesc cam nesărat. Traume de tinerețe, o să vă povestesc mai încoloșa)

Și gata!

Preparare:

Începem cu quinoa cea bogată în proteine pe care o măsurăm în cănile englezești ori americane (cups)

O cană de quinoa crudă e echivalentă cu aproape trei căni de quinoa gătită. Eu, ca să nu-mi bat capul cu socoteli inutile -mereu am avut 5 sau 6 la mate, am gătit quinoa în plus. O să-i rămână lui Buciu pentru altă dată.

Care va să zică, după ce am clătit-o temeinic (pe quinoa), am pus-o într-o crăticioară cu două căni și jumătate de apă și un praf de sare. Am dat focul mare până când a început să facă bulbuci, și de aici procedura e ca la orez. De fapt e de la început, doar că la orez proporția e de unu la doi, adică o parte de orez cu două de apă. Deci, după ce bolborosește, punem capacul și dăm focul la minim pentru 18 minute. 

Meanwhile, spălăm spanacul și îl punem în blender împreună cu mazărea decongelată. Acționăm aparatul și treaba e gata în câteva secunde. 

Răsturnăm compoziția într-un castron încăpător și adăugăm fulgii de ovăz, cei doi căței de usturoi pisați în prealabil și restul condimentelor. 

După ce s-a răcit un pic quinoa, o adâugăm și amestecăm toate ingredientele până se omogenizează.

Formăm burgeri sau chiftele si le punem în cuptorul încins la 180 de grade Celsius pentru 20 de minute. Evident, foaia de copt e nelipsită, ca de altfel preîncălzirea cuptorului.

Cam asta-i povestea, și după spusele consortului, merită reîncercată cu un pic mai multă sare.. că aia cam lipsea.

     Vă dezvălui că am o fobie cu sarea. Nu din cauză că în sare se găsește o oarecare concentrație de sticlă și piatră pe care o ingerăm voluntar, ci pentru că acum vreo șase ani am greșit un piure de cartofi. Cică era atât de bun însă îngrozitor de sărat. 

Ce s-a întâmplat de fapt. Am pus cartofii la fiert și m-am îndepărtat de locul faptei până la tata care locuia la etajul inferior. Când m-am întors, Adi era tot la calculator, unde îl lăsasem și nu îl anunțasem că trebuie să aibă grijă de oală, iar cartofii erau fierți dar fără pic de apa. Evident, toată sarea era într-înșii.

Degeaba am pus lapte și unt, că tot de nemâncat a fost...

În concluzie, mai bine adaug sare la sfârșit decât să arunc totul la gunoi. Asta pentru că nu-mi place să gust mâncarea. Știu, e o greșeală but I'm still a cellist, nu m-am făcut bucătăreasă.

Și-am încălecat pe-o șa,

Și v-am spus povestea așa!

Brownie specială

   Duminica la Mary (mama) nu se poate fără prăjitură. Asta e regula. Și cum ne-am autoinvitat ca nesimțiții la ai mei, de data asta, parcă nu mergea să ne prezentăm la fața locului doar cu o sticlă de vin și un prieten din copilărie (încă un musafir) pe care nu l-am văzut de anul trecut și pe care îl găzduiesc o noapte - două. 

După isprava cu yoga, care mi-a folosit ca gimnastică medicală după trei ore fără un sfert de Norma, m-a cuprins o moleșeală pozitivă, o lene relaxanto-zânistică de numa' la făcut prajituri nu-mi statea gândul. Dar trebuia să trec de faza asta pentru că îmi dădusem cuvântul de șoim al patriei (căci pionier n-am apucat să fiu, spre disperarea mea din '89, când eram abia în clasa I-a). 

Cu câteva zile în urmă îmi atrăsese atenția o brownie cu Irish Cream și mi-am spus că trebuie să fie bună. Mama e fan Baileys, deci pica la țanc totul! Însă nu dețin Baileys în casă, ci doar Sheridan's, care nu e preferatul maică-mii, cică are gust de lapte de capră... whatever... după vorba italiană "questo passa il convento", adică altul nu avem și cu ăsta defilăm! 

Zis și făcut, ajungem acasă "la capătul pământului" făcând un detur pe la hypermarket, și după ce pregătesc ingredientele, îmi dau seama că am uitat să cumpărăm ouă cu desăvârșire. Asta după ce am decis eu că cele din hypermarket sunt de cacao și uite-așa baba Roza își cam face apariția.

"What I do... What I do...!!!" strigam disperată în creieru-mi, până s-a aprins becușorul: semințele de chia, Evrika! O lingură de semințe de chia râșnite + 3 linguri de apă = 1 ou 

Și uite-așa l-am scutit pe Adi de a ieși din nou din casă până la magazinul de retarzi, adică ăla de la colțul oricărui bloc românesc, unde de cele mai multe ori, nu primești bon fiscal.

     Dacă se cheamă brownie, înseamnă că e cu măsurători americănești. Și chiar dacă e draguț și simplu să măsori făina și zahărul cu cana, ia de măsoară untul cu ea... sau ciocolata...  Noroc cu google care ne salvează pe noi, ignoranții. Așa am aflat în doi timpi și trei mișcări că două cani (cups) de ciocolată sunt egale cu 350g, iar o cană de unt e egală cu 226g de unt. After that, am purces la treabă după cum urmează:

Ingrediente:

2 1/2 căni de făină

1 1/2 de zahăr brun (muscovado, ăla de are și melasă în el)

1/2 Irish Cream

2 căni de ciocolată (cică semisweet, eu am pus 60%cacao)

2 ouă sau 2 linguri semințe râșnite de chia combinate cu 6 linguri de apă. (Lăsați compoziția 'fo 5 minute în pace să se transforme în mehlem cleios ca albușul de ou)

1 linguriță de sare

1/2 linguriță de praf de copt

Instructions:

Încălziți cuptiorul la 180 de grade Celsius.

Cerneți făina împreună cu sarea și praful de copt.

Topiți untul cu ciocolata ori direct pe foc într-o cratiță, ori la microunde într-un castron.

Într-un bol încăpător, amestecați zahărul cu lichiorul și "ouăle". Adăugați ciocolata topită și încorporați-o, ca la sfârșit să presărați în ploaie, treptat, partea uscată a prajiturii, adică făina & Co. 

Turnați compoziția în tavă, și la cuptor cu ea timp de 40 de minute. Dacă o țineți 35 iese mai cleioasă (yuum!!) dar nu e pe gustul tuturor. Nici așa, sfărâmicioasă, nu e... Dar nu-i rea deloc both ways.

Înainte să se răcească de tot, am turnat trei linguri de lichior pe deasupra și asta a fost tot.

     

     Și dacă lintea mea din postarea precedentă nu a fost pe placul tuturor, Eggless Brownie asta, a fost un succes garantat. Vorba aia, niciodată nu e prea multă ciocolată. Așa spun și yoginii!

Dal Makhani sau Linte neagră cu roşii

   

 Pare un făcut... scriu mereu despre linte... Poate că ar trebui să numesc blogul nu culinar ci Blog cu şi despre linte.
Drept urmare, azi e acea zi în care lintea e Casta Diva. (ca să păstrez tematica săptămânii) Diseară o cânte pe cea a lui Enzo Vincenzo  (Bellini).

     Cum vă spuneam acum vreo două săptămâni, am luat linte neagră şi ieri, după ce mi-am făcut temele şi am optat pentru reţeta de Dal Makhani, mi-am adus aminte s-o pun la înmuiat peste noapte. Cât de tare urăsc chestia asta... Cred că în subconştient, mă deranjează că prin acţiunea asta, lintea mă condiţionează s-o gătesc, în condiţiile în care parcă n-aş mai dori-o după înmuiere. De aia iubesc lintea roşie, nu trebuie înmuiată şi se fierbe repede pentru că e decorticată.
Asta pe care o aveam eu de la Ki-Life era combinată: Urad dal (linte neagră) întreagă şi decorticată. Aşa că m-am gândit că va fierbe ca naiba, dar oricum, nu moare nimeni de foame momentan (Biju a primit conservă şi doarme între perne), Buciu are examene şi ore...deci nu-i bai dacă o arunc...
Am lăsat-o o oră la fiert pe foc domol, timp în care m-am apucat de baza mâncării.

Ingrediente:
2 cepe medii
4 căţei de usturoi
1 Daumen de ghimbir
1 lingură de Dal Makhani masala
2 boabe de cardamon
1/4 linguriţă scorţişoară
ce urmează am pus cam 3/4 de linguriţă din fiecare:
coriandru măcinat, fulgi de ardei iute, piper negru măcinat, cumin măcinat, foi de dafin măcinate (aşa aveam), paprika dulce şi cam atât.
sare nu prea multă, căci oricum... la atâtea picanterii nici nu e nevoie.
roşii tăiate cubuleţe (eu am pus cherry şi vreo 6)
pastă de tomate (la ochi)

     Începem cu ceapa ameţită într-o tigaie cu puţin ulei de măsline extravirgin, până se înmoaie. Dacă mai aveam ulei de cocos, puneam de ăla.
După, adăugăm căţeii de usturoi mărunţiţi în prealabil, împreună cu ghimbirul răzuit. Lăsăm vreo două minute, şi presărăm prafurile magice în tigaie.
     Ei... în momentul în care îmcep să se împrietenească prafurile cu tigaia, bucătăria se teleportează în India. N-am fost acolo, dar poate odată şi odată o să-mi fac curaj să merg...  Asta pentru că sunt destul de igenistă şi ipohondră.
Ultimele ingrediente din tigaie vor fi roşiile bucăţele şi pasta de tomate. Le lăsăm o idee pe foc, după care stingem şandramaua, aşteptând să se fiarbă lintea.

     Odată fiartă şi scursă, punem la loc în cratiţă lintea, adaugăm pasta făcută mai devreme şi completăm cu niste apă from a recently boiled kettle, după spusele Nigellei Lawson. Desfacem pasta şi mai adaugă o conservă de năut scurs şi clătit. Încă 5-10 minute pe foc mic, şi preparatul e gata.
Se serveşte cu orez sau chapati. Eu i-am pus nişte orez, deci e Dal Makhani Boochoo Style adică orez mereu!
A ieşit picantă. Nu ca în India cu siguranţă, dar nici ca la noi... o cale de mijloc.

Şi cu un bol de linte neagră vă salut, mă pregătesc de Norma şi mâine merg la Yoga!

Negresa lu' Mary

     Azi de dimineață, fanul meu numărul unu, Adi s-a plâns că n-am mai postat nimic pe blog de câteva zile. 

Păi ce să postez dacă n-am mai făcut nimic... 

Nu contează, cică activitate să fie!

     Am pus mâna pe telefon și am observat un mesaj de la mama care ne invita azi la prânz. 

Mi-am spus că ăsta-i mometul propice pentru o postare, tot voiam să fac Victoria Sponge Cake la Thermomix! 

Ceva însă m-a împins s-o sun întâi, și ea, în stilul caracteristic (Mary Factotum della città) m-a asigurat că nu-i nevoie de nimic, că totul e sub control, ba chiar a facut o negresă foaaaarte bună, cu care chiar s-a lăudat. Hmmm... Lucru foarte ciudat, de obicei n-o face, cu toate că gătește și cofetărește dumnezeiește! Asta insemnă că e și mai și față de "normal".

 Și uite așa....mi-a luat caimacul, căci nu mă pot pune cu negresa lu' mama. S-a dus Victoria mea pe  apa sâmbetei, însă va veni și vremea ei... I know it! Wait and see!

     Dar să vă povestesc despre negresa lu' mama. 

Vă previn că e o rețetă antică, veche și de demult, de pe vremea împușcatului, când nu se găsea unt prea ușor, deci are în compoziție margarină. Nu știu cum o ieși cu unt, probabil că bine...

Ce mi-a plăcut la rețetă e faptul că nu e cu gramaje, ci cu căni, ca la americani, bro'. Acuma, depinde și de ce cană folosiți. Mama mai are doar una, dintr-o serie spartă de mine, din vremea postdecembristă, pe care o folosește la făcut prăjituri. Are cam 150 ml, cred. Asta vă spun așa, orientativ.

Avem nevoie de,

adică Ingrediente:

* un pachet de margarină (a pus Maestro, nu știu ce-i aia)

* 4 ouă

* 5 linguri de cacao

* 3/4 cană de lapte

* 2 1/2 căni de zahăr

* 2  1/2 căni de făină

* 1 praf de copt (bănuiesc că-i vorba de o linguriță)

Opțional nuci, vișine din vișinată, stafide, migdale.

Procedeu:

Laptele, cu zahărul, cacao(a) și margarina se topesc 5 minute. Din compoziție se oprește o cană sau mai puțin pentru glazură.

Ouăle se separă, albușurile bătându-se spumă.

În compoziția cu cacao (care se lasă la răcit oleacă), se adaugă gălbenușurile, nucile, stafidele, făina cernută în prealabil și spuma de albuș. 

Mehlemul obținut se azvârle într-o tavă de copt dreptunghiulară, ca alea de pe vremuri, tapetată cu hârtie de copt și unsă pe margini cu unt sau margarină.

Se dă la cuptorul încins în prealabil la 180 de grade Celsius, pentru 30 - 35 de minute dar mai trageți un ochi la ea. Evident, trebuie să treacă testul scobitorii. 

Dacă e curată scobitoarea, prajitura e coaptă. 

Dacă nu e curată, mai lăsăm la cuptior o țâră.

Odată scoasă din cuptor, se lasă la răcit și se toarnă glazura păstrată la începutul rețetei. Deasupra glazurii se presară fulgi de migdale sau ce aveți prin casă, sau nu ornați deloc, că-i mișto și-așa.

     

Comfort Food

     Azi, după o discuție cu un coleg în care am menționat lintea, mi s-a făcut poftă de ea și m-am gândit că atunci când voi ajunge acasa, voi meșteri o mancare de linte, fie ce-o fi. Și cum a trebuit să mai pierd timpul prin oraș în așteptarea rândului la tuns (de breton), m-am aventurat în magazinul meu favorit din Amzei, Ki-Life. După ce i-am dat un telefon Zânei pentru o lămurire într-ale plantelor și am cercetat new entry-urile într-ale șampoanelor organice, am pus ochii pe mixul de condimente din imagine. Cu toate că nu agreez amestecurile făcute de alții, după cum am mai spus, ăsta mi s-a părut super interesant "pentru că din seria făcut la Birdie Num-Num acasă (adică made in India) și pentru că fără sare în compoziție". Dar ce scria pe ambalaj? Melanj pentru linte neagră. Hmmm..!?!?... Avem, n-avem?!?! ...și uite că la Ki-Life au și linte neagra, uraaaa!!!!

     Noh... Ajunsă acasă citesc cu disperare că trebuie lăsată peste noapte la înmuiat!!!! No way, José! Eu vreau linte azi, și azi o să iasă.  Așa că intră în acțiune backup plan-ul. 

Știu de la ai mei că nimic nu se aruncă și totul se reciclează. Cam o dată pe lună, tata, care trăiește printre makaronari, își face o pastă (paste făinoase) din diferite forme de paste desperecheate pe care nu le aruncă, doar e păcat. E chiar amuzant să-l vezi cum mănâncă trei spaghete cu șapte penne rigate, o mână de melcișori și cinci farfalle.  

     Deci, am luat la puricat soldățelul din bucătărie și am găsit niște rămășițe de linte verde, linte roșie și un amestec din astea două plus orez basmati cu amaranth și cus cus luat de pe nu mai știu unde... cred că exista, pe vremurile nu de mult apuse, la Angst. 

     Am măsurat resturile și mi-a ieșit o cană și jumătate de linți. Am socotit la o parte de linte, două de apă cu un adaos de încă jumătate de măsură. Asta pentru că lintea verde nu e decorticată, ca aia roșie, și fierbe mai greu. În schimb rămâne întreagă, în timp ce aia roșie se cam face terci, varză sau mehlem.  Deci o cană și jumătate de linte la trei căni și jumătate de lichid. (eu am pus apă, dar alții pun cub vegetal sau de vită sau de ce vor ei).

După ce am tocat mărunțel o ceapă și un morcovel, (hai că fac și rime) am pus puțiiiiin ulei evo (extra virgin olive) și o linguriță cu vârf plus o juma' din Dal mahkani masala al nostru, și l-am prajit nițeluș pentru potențarea aromelor, că așa am văzut la bucătarii indieni. La scurt timp, am adăugat ceapa și morcovul impreună cu un praf de sare, care ajută la scoaterea apei din ceapă, evitându-se astfel arderea ei. Cred că știați treaba asta, dar nu strică s-o reamintesc. Numai eu știu câtă ceapă am aruncat și câtă am cules din tigaie, încercând să salvez salvabilul. 

     Pasul următor e lintea, pe care o amețesc prin tigaie ca s-o dau prin uleiul aromatizat, și închei cu apa măsurată. 

     Dau focul la minim după ce începe să fiarbă, pun capacul și pun timerul pentru 20 de minute pentru început, și-mi torn un pahar de Signum (sauvignon blanc cu fetească regală de la Aurelia Vișinescu). Pe la minutul 15 adaug și niște mazăre, ca să-i pară lui Adi un fel de mâncare demnă de luat în calcul (pe lângă usturoi îi place și mazărea), și la sfârșitul celor 20 de minute, controlez la ce stadiu se afla lintea verde. Ea e barometrul.

Dacă e făcută și totuși mai e lichid în tigaie, mărim flacăra și scoatem capacul. Se va rezolva mintenaș. 

Dacă e încă tare, mai ținem pe foc. 

Dacă nu mai e lichid, adăugăm, și uite așa suntem hiperactivi in the kitchen!

Potrivim o ultimă dată de sare și ăsta-i comfort food-ul meu de vegan. Care pită cu slană...

Detox

     Am citit acum vreo două zile pe blogul lui Chef Hădean că echivalentul anunţării părinţilor că te-ai făcut vegetarian este: "Mamă, tată, o să mă însor cu un bărbat".
 Mă gândesc că varianta raw veganismului e mai gravă: "Mamă, tată, mă însor cu un bărbat şi o să avem şi un copil. Nu, nu înfiem, îl port eu în pântecele mele, ca Schwarzenegger în filmu' ăla".
     Spun astea pentru că, cu toate că blogul meu a avut (şi va mai avea din când în când) postări despre şi cu mâncare "normală", de ceva vreme cochetez cu ideea de veganism, crudism, frugivorism.

      Să le luăm pe rând.
Veganismul presupune eliminarea tuturor produselor de origine animală, vegetarienii fiind nişte pseudo-ceva, căci ei mănâncă derivatele animale (ouă, lapte, brânză, miere), peşte & moluşte, dar nu îngurgitează carne. Părerea mea sinceră e că e o prostie să te numeşti vegetarian doar pentru că nu vrei să pui gura pe carne, dar mă rog... aşa se simt ei curaţi. Să-i lăsăm să creadă asta. Dacă vrem să fim mai precişi, îi putem numi ovo-lacto-pescitarieni. Muuult prea complicat.
     Deci, veganii sunt cei care ar fi fost normal să fie numiţi vegetarieni, ei sunt cei care consumă DOAR vegetale gătite (atenţie)!
     Frugivorii fac parte din ramura raw veganismului şi sunt ăia de zic că trebuie să mâncăm doar ce putem culege, fără procesare termică. Deci nu măsline că-s amare abia culese din copac, nu cartofi că nu-s rădăcinoase, puţine alune şi nuci că-s cocoţate prin copaci de aia, ca să nu exagerăm cu ele şi evient, nu ulei că ăla e procesat într-un fel, nu contează că-i la rece. Ăştia arată a sectanţi dar să ştiţi că vara e chiar mişto să bagi în tine fructe şi salate cu de toate. Plus că pentru a ajunge la numărul zilnic de calorii, trebuie să te străduieşti, nu glumă! Asta dacă nu alegi fructe foarte dulci gen banane, curmale, mango şi altele. Există combinaţii de fructe cu legume ce trebuie respectate pentru a evita indigestia şi aşa mai departe. În concluzie, nu e simplu să fii frugivor dar vara parcă merită.
     Eu, odată cu transbordarea în partia mumă, am dat peste nişte ierni de care uitasem, cu multe minusuri şi zăpezi pe care mi le aducem aminte din copilărie. Aşa că am optat pentru varianta de raw till 4, adică seara mănânc cina caldă ca să nu înnebunesc de frig şi cred că e cea mai bună variantă pentru perioada rece.
     Şi după ce spui că tu eşti vegan, cunoscuţii se uită la tine ca la un freak şi încep întrebările de genu': "Tu crezi că poţi trăi doar cu legume şi fructe?!?!" sau " Proteinele de unde le iei?!?!" sau " Nu ştii că cea mai bună legumă e porcul?"
Iar mie îmi stă pe limbă să spun: "Dar tu de ce alegi să mănânci vomă de albină (miere), ciclu menstrual de găină (ouă), puroi fiert cu antibiotice (din lapte) sau carne de animal (tot cu antibiotice) crescut în cuşti atât de mici că nu pot să se mişte, care mănâncă porumb modificat genetic şi e omorât în nişte condiţii de zici că a fost ţinut la Guantanamo Bay." sau "Hai să-l mâncăm şi pe Biju, că vorba aia, tot carne e, nu?" Apropo de Biju, ieri a fost regele patului, vezi figura:

 
     Dar eu nu fac asta, cu toate că-mi vine de cele mai multe ori. Zâmbesc superior şi schimb subiectul, că-i mai sănătos pentru toţi. Mai ales că nu vreau să conving pe nimeni. Să mănânce porcăriile lor în continuare şi să fie "sănătoşi ".
     Începusem de la treaba cu părinţii. Din fericire ai mei au înteles şi s-au adaptat. Mai mult tata decât mama. Dar şi ea face progrese, având în vedere că are un soţ care se îndreaptă pentru a doua oară către veganism. Mama e carnivoră, îi place carnea (zice că datorită grupei sanguine, însă şi eu am tot 0 şi nu tânjesc niciodată după carne), dar acum se ţine destul de tare pe poziţie cu vegetalele în toate formele.
Tata m-a impresionat astă vară când într-o dimineaţă la cafea m-a întrebat: "Auzi, Andreea... dar ce ne facem cu vitamina B12? De unde o luăm atunci când s-or termina resursele din organism, adică în vreo doi ani?... Am văzut că dacă nu speli foarte bine legumele, mai rămân urme de pământ şi implicit de B12." Între timp s-a documentat că mulţi carnivori au carenţă de B12 şi că această carenţă nu are legătură cu mâncarea pe care-o mănânci, ci mai degrabă ţine de genetică.
     Şi uite că azi simt nevoia să trec la un detox, aşa, ca după sărbători. De azi nu alcoale, nu dulciuri (doar fructe) şi pentru câteva zile nu mâncare gătită. Deci mă numesc Andreea Frugivora.
Mi-am început dimineaţa cu un suc de ananas facut la storcătorul meu prin presare la rece. Cel prin centrifugare te face să pierzi nutrienti, căci motorul lui se încălzeşte, spre deosebire de cel al lui Omega care păstrează totul acolo şi scoate tot ce se poate scoate din fructe şi legume.
La prânz parcă voiam să mănânc nişte paste şi am ales varianta de spaghetti din castraveţi şi morcovi pe care i-am făcut cu ajutorul jucăriei numită Spiromat. E un fel de ascuţitoare care vine cu trei feluri de lame: una pentru tagliatelle, una de spaghetti şi una care face fâşii late în funcţie de diametrul legumei sau fructului folosit. Mai jos o puteţi vedea.

     După feliere, am trecut la cubuleţit (ştiu că nu există cuvântul in dex) un ardei roşu şi unul galben şi am stropit totul cu o lingură de sos de soya (light). 

     Sos marinara

     De obicei fac un sos marinara din două roşii uscate pe care le hidratez în apă călduţă, o roşie proaspătă, un căţel de usturoi, un dovlecel care leagă toată compoziţia, nişte verdeţuri gen pătrunjel şi un pum de muguri de pin. Le bag în blender şi that's it! Fără sare, că roşiile uscate au destulă. Mehlemul îl trântesc peste pseudo-paste şi masa-i gata!
     Nu vă zic să încercaţi, nu vă zic că merită, doar vă anunţ că se poate şi nu se moare fără carne!
     See you!