Azi, după o discuție cu un coleg în care am menționat lintea, mi s-a făcut poftă de ea și m-am gândit că atunci când voi ajunge acasa, voi meșteri o mancare de linte, fie ce-o fi. Și cum a trebuit să mai pierd timpul prin oraș în așteptarea rândului la tuns (de breton), m-am aventurat în magazinul meu favorit din Amzei, Ki-Life. După ce i-am dat un telefon Zânei pentru o lămurire într-ale plantelor și am cercetat new entry-urile într-ale șampoanelor organice, am pus ochii pe mixul de condimente din imagine. Cu toate că nu agreez amestecurile făcute de alții, după cum am mai spus, ăsta mi s-a părut super interesant "pentru că din seria făcut la Birdie Num-Num acasă (adică made in India) și pentru că fără sare în compoziție". Dar ce scria pe ambalaj? Melanj pentru linte neagră. Hmmm..!?!?... Avem, n-avem?!?! ...și uite că la Ki-Life au și linte neagra, uraaaa!!!!
Noh... Ajunsă acasă citesc cu disperare că trebuie lăsată peste noapte la înmuiat!!!! No way, José! Eu vreau linte azi, și azi o să iasă. Așa că intră în acțiune backup plan-ul.
Știu de la ai mei că nimic nu se aruncă și totul se reciclează. Cam o dată pe lună, tata, care trăiește printre makaronari, își face o pastă (paste făinoase) din diferite forme de paste desperecheate pe care nu le aruncă, doar e păcat. E chiar amuzant să-l vezi cum mănâncă trei spaghete cu șapte penne rigate, o mână de melcișori și cinci farfalle.
Deci, am luat la puricat soldățelul din bucătărie și am găsit niște rămășițe de linte verde, linte roșie și un amestec din astea două plus orez basmati cu amaranth și cus cus luat de pe nu mai știu unde... cred că exista, pe vremurile nu de mult apuse, la Angst.
Am măsurat resturile și mi-a ieșit o cană și jumătate de linți. Am socotit la o parte de linte, două de apă cu un adaos de încă jumătate de măsură. Asta pentru că lintea verde nu e decorticată, ca aia roșie, și fierbe mai greu. În schimb rămâne întreagă, în timp ce aia roșie se cam face terci, varză sau mehlem. Deci o cană și jumătate de linte la trei căni și jumătate de lichid. (eu am pus apă, dar alții pun cub vegetal sau de vită sau de ce vor ei).
După ce am tocat mărunțel o ceapă și un morcovel, (hai că fac și rime) am pus puțiiiiin ulei evo (extra virgin olive) și o linguriță cu vârf plus o juma' din Dal mahkani masala al nostru, și l-am prajit nițeluș pentru potențarea aromelor, că așa am văzut la bucătarii indieni. La scurt timp, am adăugat ceapa și morcovul impreună cu un praf de sare, care ajută la scoaterea apei din ceapă, evitându-se astfel arderea ei. Cred că știați treaba asta, dar nu strică s-o reamintesc. Numai eu știu câtă ceapă am aruncat și câtă am cules din tigaie, încercând să salvez salvabilul.
Pasul următor e lintea, pe care o amețesc prin tigaie ca s-o dau prin uleiul aromatizat, și închei cu apa măsurată.
Dau focul la minim după ce începe să fiarbă, pun capacul și pun timerul pentru 20 de minute pentru început, și-mi torn un pahar de Signum (sauvignon blanc cu fetească regală de la Aurelia Vișinescu). Pe la minutul 15 adaug și niște mazăre, ca să-i pară lui Adi un fel de mâncare demnă de luat în calcul (pe lângă usturoi îi place și mazărea), și la sfârșitul celor 20 de minute, controlez la ce stadiu se afla lintea verde. Ea e barometrul.
Dacă e făcută și totuși mai e lichid în tigaie, mărim flacăra și scoatem capacul. Se va rezolva mintenaș.
Dacă e încă tare, mai ținem pe foc.
Dacă nu mai e lichid, adăugăm, și uite așa suntem hiperactivi in the kitchen!
Potrivim o ultimă dată de sare și ăsta-i comfort food-ul meu de vegan. Care pită cu slană...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu